Spre deosebire de cele mai multe dintre rate si chiar si de gaste (in general vorbind), ratele lesesti se "pastreaza" inca destul de salbatice. Zborul face parte din viata lor si, mai ales femelele, in prima parte a vietii (in adolescenta si tinerete) sunt foarte iubitoare de zbor. Cu toate acestea, intre ele, exista exemplare care zboara cu placerea cu care numai pasarile cu adevarat salbatice o fac. In 2013, la una dintre ratele mele preferate am avut cativa boboci intre care unul s-a remarcat de la varsta destul de frageda. Primul in toate, primul explorator, primul care incerca noi "sortimente" de hrana, putin mai retras decat ceilalti si, foarte important, desi mama lui era extrem de blanda si relaxata in prezenta mea, singurul care nu dorea sa aiba contact cu mine. O mica salbaticiune. Acest boboc s-a dovedit a fi o femeluta care a crescut frumos si a inceput sa devina din ce in ce mai retrasa, mai sfioasa si mai dornica de libertate. Fara sa-si tradeze obiceiurile a fost prima care a incercat zborul dintre fratii sai. Mereu a fost putin mai mica si acest lucru a ajutat-o, fiind usoara a zburat mai bine. Inca de la primele semne de placere a zborului sotia mi-a spus s-o filez insa ceva m-a oprit. Mereu mi-a atras atentia insa usor usor am inceput sa fiu fascinat de ea, sa o studiez mai mult, sa incerc sa-i anticipez urmatoarea miscare. Lucru mult mai greu decat la surorile si fratele ei deoarece, salbatica fiind, nu mi-a permis sa o studiez decat de la distanta. Odata crescute si maturizate remigele si, pe cale de consecinta, odata ridicata sus (deci nu doar un mic zbor pana pe o scandura aflata undeva mai sus), Zburatoarea (caci asa am numit-o) a devenit un fel de porumbelul urias al ograzii. Cu fiecare ocazie sotia imi amintea sa o filez spunand ca voi ramane fara ea. Posibilitatea aceasta era cat se poate de clara insa, de fiecare data cand puneam mana pe foarfece (si am pus de cateva ori foarte hotarat) ceva ma mana inapoi. Simteam ca daca o filez nu va mai fi ea. Nu stiu de ce, avand in vedere ca pe celelalte, pe toate (boboci si mature) le-am filat fara nici o strangere de inima (ca in fiecare an de altfel), pe ea am "iertat-o" mereu, luna de luna. Odata cu cresterea, teama ei fata de mine s-a accentuat. Nu mi-a mai permis deloc sa ma apropii mai mult de 1-2 m. A venit iarna, a venit viscolul, a nins si zapada s-a depus destul de mult. Am inchis ratele in fiecare noapte, la caldura si loc uscat (paie etc.). In fiecare noapte cand am venit de la munca, le-am gasit pe toate la locurile lor numai pe ea in zapada. Uneori le inchideam si abia apoi o gaseam si pe ea langa peretele unei boxe, sub un cotet insa niciodata inauntru. Intr-o seara mi-au ramas afara 3 femele si, ca sa nu mai deranjez tot lotul am decis sa le inchid intr-un cotet mic. 2 au inteles rapid si au intrat. Zburatoarea a refuzat vehement si zburat pe langa mine, lovindu-ma cu aripa. Cu greu o bagam in cate o boxa spatioasa, intotdeauna numai acolo unde era si mama ei altfel nu intra sub nici o forma. Desi am avut 3 ratoi in curte, niciodata nu am vazut-o calcandu-se. Niciunul nu reusea sa o prinda. Zbura pe magazie, pe boxe, a incercat si pe casa. Cat timp a fost zapada in fiecare dimineata la eliberare a zburat de acasa. S-a ridicat sus, mult deasupra casei si a plecat. De fiecare data s-a intors in curte fie direct fie din 2-3 incercari. Cum pseudoprimavara a pus stapanire brusc pe noi, am separat pasarile pe familii deoarece femelele incepusera sa fie agitate cautand cuiburi. Lesestile au fost inchise in tarcul lor dar, si de aceasta data, Zburatoarea a ramas afara. Din nou nu am putut sa o filez. Placerea de a o vedea in aer m-a impiedicat. Fara sa o filez n-ar fi avut nici un rost sa o inchid. Nu exista gard sa-i stea in cale. In ultima saptamana si-a facut o rutina din a se odihni pe cotetul porumbeilor. A devenit o prezenta atat de cotidiana incat porumbeii au ajuns sa imparta acoperisul cu ea si sa nu se teama (ba nici sa nu se sinchiseasca) atunci cand venea in zbor spre ei. Acolo sus am zarit-o de multe ori privind in zare. Din nou sotia mi-a recomandat sa o prindem impreuna si sa o filez. Am ignorat stiind insa ca inevitabilul se va produce. Astazi de dimineata a facut un tur de curte, s-a urcat pe acoperisul cotetului porumbeilor si ...... s-a dus. Spiritele libere trebuie sa ramana libere iar in cazul ei am simtit ca n-am voie sa-i rapesc libertatea. Si-a castigat-o si o merita! Nu m-am dus in sat sa intreb de ea si nu o voi face. Sper doar ca acolo unde va ateriza sa nu fie bagata la oala ci noul stapan sa o lase sa se reproduca macar un sezon. Libertatea este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poate trai o fiinta si, cu exceptia porumbeilor, putine pasari de curte ajung sa o simta pe deplin. Drum bun!
Din cat v-am vizitat de zeci de ori toate albumele, peste asta am sarit, zicand ca da frate , zboara o rata 10 metrii si deja o numeste <Zburatoare>. Acum citind povestea ei ma gandesc si eu , la cat de fericite erau ratele mele cand zburau pana la rau, sau pana la copacii de langa rau, pana pe podul de ciment si dupa de-a lungul raului cam vreo 150 de metrii.
Sau in adolescenta pura, cand abia le crescusera aripile si mergeau la apa cu rata pekin (care le-a şi crescut), ridicandu-se unpic de pe apa si batand din aripi la 15-20 de cm de deasupra apei, batand apa cu aripile.
Si cand le am luat ratoi, le-am filat pentru a se putea acomoda cu el ca de altfel , el avand vreo 7-8 kg , nu putea zbura dupa ele.
Mai rau ca atunci nu mi-a mai parut niciodata.
Le vedeam suparate si lipaite de viata.
Acum abia astept sa le creasca iarasi sa le vad zburand cot la cot cu ratoiul.
Eu tin lesesti de vreo 10 ani si unde locuiam inainte aveam lesesti puternice, erau un soi bun rezistent si aproape toate erau ca zburatoarea ta. Fiind mai tanar eu le antrenam la zbor pentru ca aveam un deal in spatele casei si curtea si gradina foarte mare.Le ridicam la zbor de pe deal si ele aveau spatiu sa zboare pana in curte si isi dezvoltau musculatura. Iubeam sa le vad cum zboara si cand mai aterizau la vecini le speriam si ele reveneau in zbor acasa. Eu cred ca erau inteligente deoarece nu mai aterizau a doua oara la vecini, zburau deasupra satului uneori si 10 minute incontinuu, aterizau pe stalpii de tensiune, pe casa si pe fanarul inalt pe care il aveam si chiar si in copaci. Au fost extraordinare exemplarele alea, toti vecinii spuneau ca nu au mai vazut asa ceva, le selectasem pe cele mai puternice la zbor si puii erau si mai puternici zburatori. In 3 generatii am avut femele care stateau pe un vant prielnic si 15 minute in zbor zburand in cerc deasupra satului, erau extraordinare. Din pacate a trebuit sa vand proprietatea si toate pasarile. Nu cred ca voi mai avea vreodata ce am avut cand eram pustan.In 5 -6 ani de zburat lesesti nu am pierdut decat una, pe care am recuperato. Eu cred ca din cauza ca eu le antrenam ele nu plecau de acasa singure.
Stiu ce spui si asa este. Antrenamentele tale le ajutau sa-si formeze orientarea in spatiu, sa-si ia puncte de reper, sa-si cunoasca teritoriul si de acolo, de sus, si astfel sa nu se rataceasca.
La lesesti se mai intampla insa, uneori, un fenomen: ajunse la maturitate si locuind in aceeasi curte cu masculi frati, unele femele tinere aleg sa plece in zbor deoarece instinctul le "spune" ca asa trebuie pt. a evita astfel consangvinizarea.
Eu am facut niste experimente si am constatat ca, daca am eliminat toti masculii inruditi cu care au crescut alaturi (tatal si fratii) si am adus ratoi strain nicio femela nu a mai manifestat instinctul de a pleca.
Da, sa stii ca isi faceau repere. Intr-o iarna am dus o femela pe un deal la vreo 500 de metri de casa si ea a venit acasa in zbor luand ca reper dealul din spatele casei si hambarul inalt unde stateau ele cocotate deseori..Iar observatia ta cu consagvinizrea e interesanta, se vede ca ai experienta cu pasarile.
foarte impresionanta povestea. eu am reinceput sa cresc asemenea pasari dar acum la stana ,nu acasa ca de obicei , m.am gandit sa le las libere sa faca ce vor, dar nu as vrea sa le pierd se vor invata sa zboare si sa ramana acolo ?
Şi o sora a ratelor mele care apartinea unei cunoştinte şi-a luat zborul si acum traieste pe olt..{adapostul era la 500m de olt si a uitat sa o fileze:-)) }
frumoasa povestea insa nu cred ca se gaseste vreun roman caruia sa-i pice din cer o rata si sa nu o bage la oala imediat de frica sa nu vina stapanul sa o revendice. insa poate a ajuns in salbaticie, pe vreun rau sau balta!
Sa nu uit, mie, in urma cu vreo 2 ani parca, mi-a cazut o rata din cer in curte (am si avut un album dedicat ei) si nu numai ca n-am bagat-o la oala dar am dat sfoara in zona sa vina stapanul dupa ea. Am lasat-o nefilata si a mai zburat o perioada pana s-a stabilit la mine. Din pacate, iarna mi-a fost mancata de vulpe impreuna cu alte cateva pasari.
la mine au venit mai demult 2 bibilici. stiam ale cui sunt si am stat vre-o saptamana si stapanu nu a venit dupa ele. cand m-am dus eu sa-i spun sa vina dupa ele a spus ca nu a venit findca a crezut ca le-am sacrificat deja:))acum nu iti pare rau ca nu ai filat-o?
Interesanta si impresionanta poveste, sa vede ca aveti un suflet bun, vreti ceea ce este mai bun pentru ele si printre ele traiti si libertatea , traiti si sentimentul bucuriei de a le avea aproape si o inevitabila pierdere (poate) dar care in final e cel mai frumos sentiment (sentimentul libertatii si bucuria sufletului ca sunteti impacat cu decizia "spiritului liber")
Frumoasa poveste, plina de observatii. Probabil la zamislire o "gena" mai atavaica s-a pierdut in fiinta si a facut-o atat de rebela si nelinistita. Daca ratusca cea rebela si-a gasit un "rost" in lume atunci pierderea ei nu este decat un omagiu adus libertatii iar daca si-a gasit locul in oala vreunui vecin, ceea ce poate fi destul de probabil, atunci nu este decat una dintre jertfele facute de catre animale pentru ca noi sa traim.
Oricum ar fi, libera sau friptura, eu sunt impacat.
Am lasat-o sa decida.
De cand cresc rate lesesti o singura data m-am mai confruntat cu un episod asemanator. Tot o femela, chiar mai salbatica, insa nu plecata de la mine ci venita la mine cine stie de unde. Am dat vorba despre ea in catun insa n-a revendicat-o nimeni. Si pe aceea am pierdut-o intr-o noapte, la cateva luni de la sosire. A atacat vulpea si atunci a disparut. Vreau sa cred ca ea nu a fost printre cele vreo 8 pasari ucise atunci ci a zburat cine stie unde.
Cand te cheama instinctul si te tot duci, ...se numeste ca nu ai trait degeaba! Sa-ti fie zborul lin si aterizarea o implinire, Zburatoareo!:) PS: interesant, ...dorul de duca, de libertate zic, pare sa bata instinctul de reproducere, ceea ce face din ratusca asta mai mult decat o salbaticiune, ...una cu suflet!:)
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.
Sau in adolescenta pura, cand abia le crescusera aripile si mergeau la apa cu rata pekin (care le-a şi crescut), ridicandu-se unpic de pe apa si batand din aripi la 15-20 de cm de deasupra apei, batand apa cu aripile.
Si cand le am luat ratoi, le-am filat pentru a se putea acomoda cu el ca de altfel , el avand vreo 7-8 kg , nu putea zbura dupa ele.
Mai rau ca atunci nu mi-a mai parut niciodata.
Le vedeam suparate si lipaite de viata.
Acum abia astept sa le creasca iarasi sa le vad zburand cot la cot cu ratoiul.
La lesesti se mai intampla insa, uneori, un fenomen: ajunse la maturitate si locuind in aceeasi curte cu masculi frati, unele femele tinere aleg sa plece in zbor deoarece instinctul le "spune" ca asa trebuie pt. a evita astfel consangvinizarea.
Eu am facut niste experimente si am constatat ca, daca am eliminat toti masculii inruditi cu care au crescut alaturi (tatal si fratii) si am adus ratoi strain nicio femela nu a mai manifestat instinctul de a pleca.
Avea ceva special aceasta ratusca si s-a remarcat inca de la eclozare.
Libertatea este printre cele mai frumoase lucruri pe care le avem.
Sper sa te trezesti cu ea ca vine acasa, mai bine ca acolo nu o sa-i fie niciunde !
Am lasat-o sa decida.
De cand cresc rate lesesti o singura data m-am mai confruntat cu un episod asemanator. Tot o femela, chiar mai salbatica, insa nu plecata de la mine ci venita la mine cine stie de unde. Am dat vorba despre ea in catun insa n-a revendicat-o nimeni. Si pe aceea am pierdut-o intr-o noapte, la cateva luni de la sosire. A atacat vulpea si atunci a disparut. Vreau sa cred ca ea nu a fost printre cele vreo 8 pasari ucise atunci ci a zburat cine stie unde.
Ea a fost o exceptie. Pur si simplu nu am vrut sa o filez.